Când eram mică, îmi doream să devin balerină. Îmi amintesc și acum că îmi înfășuram un prosop pe cap, ca să am părul lung, și făceam piruete prin curte.
Nu știu de ce mă întorc la această amintire acum, după zeci de ani, dar încă simt căldura soarelui de atunci pe obraz, mirosul de praf și de iarbă.
Dacă aș putea să o privesc în ochi pe fetița de atunci, i-aș spune că nu, nu va deveni balerină, dar oh, va dansa din plin. În viață și prin viață.
„Vei dansa fetiță dragă!
Vei dansa de bucurie, cu prieteni dragi alături, descoperind lumea în același ritm.
Vei dansa de tristețe, cu bucăți rupte din tine, când inima ta nu mai bate în același ritm cu muzica lor.
Vei dansa în doi, cu lumea la picioare și stelele pe cer.
Alteori vei îngenunchia și vei lovi scena cu pumnii.
Vei alerga haotic fără să știi când ți-ai pierdut ritmul.
Abia când te vei așeza in rândul șapte, spectator tăcut pentru o clipă, vei înțelege că dansul e viață, și îți curge prin vene…”
Nu am știut niciodată să dansez.
Beligerant 